Ce faci, de fapt, cand te impaci cu el?

Cu siguranta, fiecare barbat care intra in viata unei femei e un adevarat inger menit  sa-i predea o lectie.

Asta e credinta mea si viata imi arata ca nu ma insel, mi-a dovedit-o si continua sa imi dovedeasca acest lucru. Cu siguranta, tot ceea ce sunt acum se datoreaza relatiilor si raporturilor cu diferiti barbati, incepand din familie in colo. Oricat de tare ar fi fost lovitura data de ei, intr-un final am ajuns sa-i iubesc pe toti deopotriva pentru ca le-am inteles menirea.

Fiecare dintre ei aduce cu sine cel putin cate o lectie. Dar ce se intampla cand tu nu-ti poti da seama ce lectie? 

Iti spun eu ca pe moment nu-ti dai seama, nu ai cum sa-ti dai seama. Daca traiesti, trebuie sa traiesti momentul, clipa. Sa o consumi. De abia cand ai consumat-o iti poti da seama de efecte, de reactii, de avantaje si dezavantaje.

Ori daca tu nu stii sa traiesti momentul, clipa, nu stii sa te retragi in tine si sa vorbesti cu tine. ASA nu-ti poti da seama de invataminte. 

Ori daca tu te desparti si te impaci la loc, iti mananci singura raspectul si stima de sine. Si te miri ca nu duci traiul la care visezi. Cum oare sa-l duci fara demnitatea ta? Intelege ca daca te desparti de 2 ori pe zi, de 2 ori pe saptamana sau in fiecare luna, e  mult. E prea mult. Ceva lipseste si nu-ti poti da seama ce. Lipsesti tu din acea relatie. Tu unde esti? Ma gandesc ca te crezi o persoana. Asa te cred si eu. Dar ma intreb, oare te manifesti ca o persoana? Oare ii dai lui toate motivele ca sa te considere o persoana? Ce sa ma fac cu tine cand te vad iar de mana cu el. Ma uit la tine si nu vad omul ce l-am vazut acum 3 zile. Atunci erai  o fata frumoasa. Atunci infloreai si erai decisa. Erai bine, luminoasa si fermecatoare. Erai stapana pe viata ta. Ce s-a intamplat cu tine, unde ti- e vapaia aceea din och? E adevarat, nu ti-am vazut ochii de atunci. I-ai ascuns de mine, nu m-ai cautat. M-ai uitat? Si acum mergi la el? Pesemne ca te-ai impacat cu el si de-aia n-am mai dat de tine nicicum. Si nu sunt singura care se plange. Ma intreb, oare cand el iar pleaca, tu unde pleci. La mine? 

Stii ca te te primesc cu bratele deschise si cu caldura, ma bucur ca esti stapana pe tine si pe viata ta , ca-ti traiesti viata nu te milogesti in fata cuiva. Mesaj de prietena. Care, chiar daca nu-ti spune pentru ca nu vrea, vede. Si vede lipsa ta de respect pentru tine,cand esti iar de mana cu el.

Ti-ai invatat lectia? Daca nu, cine e responsabil? Daca da, te mai intorci la el?

Tu chiar nu vezi cat de frumoasa esti si cat de mult valorezi. Si nu e intrebare. E certitudine. Spuneam mai demult ca feminitatea e capabila sa inlature orice problema a femeii. ASTA CU SIGURANTA. Pentru ca daca ti-ai aminti ca esti femeie, ti-ai aminti ca ai dreptul de a fi femeie si de a actiona in masura unei adevarate femei. Crezi ca el se va supara? Daca l-ai invatat sa fie lesa ta, sa te cam sufoce, cu siguranta ca da.  Si ai duce-o din scandal in scandal. Dar daca te gaseste femeie, te cunoaste femeie, te va accepta si iubi ca femeie. Si cat crezi ca va dura??

Cunosc o tipa care are o relatie de 5-6 ani. Nu e miss, dar in fiecare clipa face ce vrea, nu se lasa controlata si nu se amensteca niciunul in treaba celuilalt. Deasta are timp sa traiasca, sa cunoasca oameni noi, sa munceasca la cariera ei, sa primeasca mesaje ca in prima luna de iubire. Crezi ca e ceva rau sa-ti vezi de treaba ta? Eu zic ca nu.  

Eram cu un tip si am auzit cum vorbea la telefon cu prietena lui. Si am vazut si starea lui de dupa si intentiile lui. Crezi ca s-ar fi gandit la mine daca ea ii oferea incredere si libertate? Din cate am observat eu foarte clar... ei bine, nu. Si l-am intrebat : daca nu erau cicalelile astea de care vorbeai si gelozia, crezi ca ar mai ramane ceva in spatele relatiei? Raspunsul a fost negativ si firesc, ca si cum asta constituie  fundamentul si aerul relatiei si ca fara ele chiar nu ar mai fi nimic. Ca si cand increderea si sentimentele nobile- respectul, iubirea si intelegerea ar fi de domeniul cosmosului.....

Si da, cunosc si o etapa din viata mea care ma acrediteaza sa scriu acest articol cu drept deplin de autor. Ce-a ramas in urma despartirilor repetate? La mine: lipsa de resprect si stima de sine, lipsa increderii in mine, in femninitatea mea si fortele mele, lipsa stralucirii si afirmarii mele ca persoana si personalitate.Ce-a ramas din viata mea: insatisfactie, lipsa rezultatelor si durerea ca nu duc traiul pe care mi-l doream. Ce-a ramas din acea relatie? Infidelitate, gelozie, ranchiura. Ura. Ce s-a intamplat in momentul in care ,,sentimentele'' s-au transformat in ura? Ce s-a intamplat cand eu mi-am aratat dizgratia si insatisfactia si am plecat?? Cel s-a indragostit de mine. Culmea, dupa ce am plecat. Crezi ca i-a fost bine? Eu ma indoiesc total. Ma intreb doar, asa printr-o simpla intrebare a carei respuns il stiu deja: oare cand m-a iubit cu adevarat? In timpul relatiei sau dupa. Lunga perioada a lui de doliu ma face sa cred ca sentimentele lui cele mai nobile au existat dupa ce contactul s-a incheiat. 

Daca ar fi sa-mi para rau dupa ceva este etapa in care ma desparteam fara sir, momentele in care eu nu-mi vedeam propria fiinta si nu-mi luam dreptul de a actiona ca femeie. Dar nici asa nu poate incapea urma de nostalgie si regret pentru ca a fost o lectie. Una dintre ele m-a invatat sa fiu femeie si sa cer exact ceea ce eu vreau si am nevoie. Si am invatat si sa ma respect. Asa l-am putut respecta si pe el si asa il pot respecta si acum pentru ceea ce este el, ca om.

Rezultatele mele nu au fost deloc satisfacatoare cand eu nu puneam punctul pe i. Daca o femeie nu o face, atunci cine o va face. El? Chiar vrei sa stii cum e? Te credeam mai autonoma.

Raspunzand la intrebarea in titlu, te sabotezi singura. Asta faci. Si pui in joc si pe tine si viata ta. Merita?  Ca sa atragi ce? Ceea ce poate traiesti azi? 

Nimic nu se compara cu o viata traita asa cum trebuie. Sfatul meu e sa nu lasi viata sa te traiasca sau sa permiti altcuiva sa te traiasca sub pretextul ca il iubesti. Lasa iubirea asta deoparte, daca era, cu siguranta nu se ajungea aici, la despartiri repetate. Ceea ce inseamna ca tu nu vrei sa vezi ca ai ceva de invatat de la omu' asta. De ce nu vrei sa vezi? Doare? Doarte tare? .........Si eu ce pot sa-ti  fac? Tu ai permis sa fie asa. Nu eu. Singura modalitate prin care poti sa iesi din acest impas este se iti iei inima in dinti, sa-ti scoti puterea ta  la bataie, in joc, sa te asezi fata in fata cu situatiile prin care treci. Nu te teme! Daca stai fata in fata cu situatiile si evenimentele prin care treci, ele nu mai au putere de dominatie asupra ta. Nu mai au cum sa doara.  Durerea e ca o alarma care te anunta ca ceva nu e in regula cu tine. Stai fata in fata cu ele si ai sa vezi ca nu te va mai durea nimic si vei putea lua adevarate decizii. De abia dupa ce decizia este luata si nu mai faci niciun pas inapoi sau sa te gandesti cum ar fi fost daca nu procedai astfel, iti poti da seama de eventualele invataminte. Mergand mai departe in viata ta, centrata pe tine si pe ceea ce faci in fiecare moment, vei ajunge sa realizezi ce ai invatat. Iti vei da seama ce ai nevoie si ce neajunsuri ai. Iti vei da seama ca ceea ce traiesti e ceva ce ai vrut mai demult sa traiesti. Daca tanjeai dupa un anumit fel de atentie sau iubire, acel mod va veni si vei trai acele momente sau clipe unce. Dar nu le poti trai daca fugi dupa ele. Le vei trai daca fugi DE ele. Ma intelegi? E unic totul si superb.

Aceasta a fost solutia mea. Analizeaza si tu ce simti, ce traiesti, ce vrei! Pune-te fata in fata cu situatiile prin care treci. Lasa teama deoparte, nu ai nicio nevoie de ea! Ai puterea ta in tine, ce poate fi mai pretios? Pune-o in joc. Joaca! Hai, du-te in fata oglinzii si zambeste trufas si pervers: ,,Astea-s loviturile tale, viata?" Automat vei zambi si mai pervers si cu mai multa satisfacite.( devilish emoticon). 

Un pas spre inainte

Azi m-am pierdut.Pacat ca stiam locul. M-am pierdut de cei cu care eram.

Am sa ma mut din oras. Cum va fi? O sa accept sa ma pierd iar in multime, ca sa ma pot regasi. Iar, din nou, mai puternica, mai sus.

,,Cand am sa parasesc aceasta lume, o sa o las fara regrete". I was here - Beyonce. Cam asa suna gandul meu in acest moment. Oare ce rost au regretele?

Cand am ramas azi singura, nu mi-a fost greu. Si nici frica. Ma gandeam doar la grija celor dragi mie. Nu stiam unde ii voi putea gasi. Asa ca m-am lasat purtata de picioare si de constiinta. Intuitia m-a dus acolo unde trebuie de indata ce m-am abandonat cu totul ei. Si apoi i-am gasit. Cu cateva momente inainte ma gandeam ce face un om normal in situatii de genu'.Si-ar pune intrebari! . Hai sa-mi pun si eu intrebari. Sa vad ce iese si cum. M-am intrebat: Oare unde ar fi? Nu am putut da de raspuns. M-am intrebat: oare unde ar merge? M-ar cauta? Nu cred ca ar pleca fara mine. ....nimic. Daca nimic nu e intamplator, ce semnificatie ar avea faptul ca era prea  multa lume la WC si a trebuit sa astept? Urmarea nu poate fi ca nu am fost asteptata  la locul ales. Urmarea trebuie sa fie cu totul alta. Dar care? Nu parea sa stiu insemnatatea acelor momente, acelor rataciri. Mi-am dat seama ca oamenii, cand se pierd, isi pun intrebari. Fie ca e vorba de o ratacire fizica, ce apartine lumii materiale, fie ca e vorba de viata interioara a unui om. Acolo, ratacirea e mai apriga, pentru ca nu ai oameni pe care sa-i intrebi incotro mergi sau daca mergi bine. Acolo, in lumea interioara, tu esti singurul ghid. Si singurul pierdut in acelasi timp. Harta e in mainile tale si nestiinta in capul tau. Numai constiinta te poate salva. Ce e constiinta? Luciditatea. Simtirea prin simturile fizice. Perceptia extrasenzoriala e realizata in aceste conditii. Intuitia e una din manifestari.

De ce nu aveam telefonul la mine? De ce toate conditiile au fost de asa natura incat sa fiu lasata in pace si sa am timp pentru mine. Probabil asta e unul din motivile pentru care avem nevoie de ratacire. Pentru ca in acele   momente suntem nevoiti sa vorbim cu noi insine. Sa ne intrebam si sa cautam o cale. Farmecul este ca toate apartin de noi si toate se intampla in noi si nimeni nu poate interveni in dialogul cu fiinta noastra. Cand esti ratacita emotional si psihic, simti raceala, simti gol, simti vid existential. Nu mai stii de ce traiesti. Nu stii care e insemnatatea acelei clipe. Nu stii de ce mai sufli, de ce mai mananci, de ce mai mergi la scoala/job. Nu mai stii cine esti, nici macar atat cat stiai inainte. Dar soarele nu-si poate arata razele de caldura decat dupa o vreme furtunoasa. Aven nevoie de furtuni ca sa ne putem bucura de lumina soarelui. Avem nevoie de uragane ca sa ne putem bucura de stralucirea si caldura lui.

Uneori cautarea e grea. Asta ma duce cu gandul in doua parti acum. La mine si la un citat al unui mare mistic al Orientelui- Kabir, care spune ca atunci cand cauta adevarul, nu l-a gasit. Iar in momentul in care l-a gasit, si-a dat sema ca el nu era cautator in acel moment. Am citit ieri, si nu am inteles. Am trait azi si am primit experientele revelatoare in cursul zilei. Am inteles in cele din urma. Dar insemnatatea se refera la alta forma a vietii mele. Deductiv am realizat. Traind , iubind, constientizand si invatand, intelegand cat se poate de profund, am reusit sa vin in fata ta. Ma asteptai si tu? Unde am fost eu? Am fost sa traiesc. Am fost sa iubesc si sa constientizez, am fost sa invat. Acum, sunt aici si acum aici ca sa predau si eu, in felul meu. Ce zici? Mi-e in sange meseria? Cred ca da, din moment ce porneste de la inima.

Ce zici? Tu cum te simti cand te pierzi? Eu plangeam ca un copil fara iubire in acele momente. Si tremura pana si sufletul din mine. De ce ? De frica. Si frica e conul de umbra al vietii, opus celui iubirii. Ori traiesti in frica- inhibitie si lipsa cresterii, unde exista cuvantul probleme si necazuri, ori in iubire- pozitivitate, relaxare, impacare, fericire, daruire. Imi aduc aminte de perioada mea, si incerc sa ascund sub covor ceea ce am simtit. Mi se pare ridicol acum. Dar nu pot, pur si simplu nu pot. Pentru ca eu din acea experienta, din acea traire m-am ridicat, din acele greseli, din acele trairi anxioase, din acele rataciri si pierderi m-am ridicat. Acolo mi-e originea si de acolo am plecat in viata mea. Puteam sa plec cu lectiile invatate? Ce farmec ar  mai avea aventura? Ce adrenalina as mai simti? Ce viata as mai trai? Pentru ce si pentru cine? Asa, ratacita cum am fost, a trebuit sa ma zbat mult si sa dau din aripi in gol, pana mi le-am rupt. Si ce folos? Cand in trairea aceea a mea am atras numai negativism, numai forte distructive. De ce m-am complacut in boala mea? De ce m-am complacut in suferinta complexelor? EU! DA EU. De ce? ... Nu stiu. Dar acum stau mai semeata decat mi-as fi putut imagina vreodata in zece vieti. De ce? Pentru ca am vrut. Si suferinta mi-a devenit cel mai bun prieten si profesor. Si o accept total si deplin in viata mea.De ce m-am complacut? Ca nu invatam. Ca imi era frica sa imi iau viata in maini si sa i traiesc. Muream de frica de traire. Adica de experiente. Si acum...Acum stii ce simt eu? Ca au trecut cativa ani in gol..... ca atunci cand nu mai ai ce macina, dar tu continui  sa macini. Ce? Aer. Spor!


Raspunsul. Nu-l afli cand il cauti. Iubirea. Nu o simti cand vrei. Barbatii? hm...:) ei nu vin cand ii doresti. Ce treaba e aia sa ai nevoie de unu'.Du-te draga si vezi-ti de treaba si viata ta! Du-te si traieste la intensitate maxima! Du-te si fii tu! Du-te si fii asa cum esti. Nimic mai mult...Du-te si fii o individualitate. Nu o frunza. O fi prielnica spuma, nisipul, apa si marea. Dar valul te poarta acolo unde vrea el. Nu unde vrei tu. Stii ce vrei?

Ce legatura au regretele de care am spus la inceputul articolului? Ia zi-mi tu mie, daca traiesti in frica, ti-e frica. Si te intrebi daca ai facut bine. Si te intrebi ce trebuia sa faci. Si te gandesti cum era daca faceai ceea ce trebuia sa faci. Bravo. Uita-te mai atent. Nu erau intrebari. Erau afirmatii chiar daca mintea poate iti spunea :,,da" , ,,da" ,,da".Bravo! Ai acum o sansa sa cresti. Ai acum o prefata a felului in care traiesti. Iti place asa? Te complaci? Sau vrei sa iesi, sa pleci? Cat mai departe de toti si toate? Mai bine stai.Nu ai unde pleca. Ai unde sa te intorci. La tine. Ce zici? Nu e o  simpla excursie sau calatorie in care vizitezi, stai si te uiti.E o cursa, e o adevarata aventura. Nu vezi ca de-aia traim? Sa ne descoperim?

Daca traiesti in trecut, traiesti din cauza regretelor. Daca traiesti proiectata in viitor o faci din cauza nemultumirilor. Dar oare vei ajunge sa traiesti acel viitor daca prezentul tau e unul mort?

Raspunsurile nu se cauta. Ele vin.Dar fa ca ele sa vina! Nu stii cum? Foarte bine, stiu eu. Tu trebuie doar sa accepti sa le primesti.

Primul ghid de formare are 200 pagini. Mult? Putin? Oare calea spre fiinta unui om cate carti de viata ar umple? Oare un zero se poate compara cu zecile de zero-uri din tine si din viata ta? Merita? Astept raspunsul tau. E un raspuns pe care poti sa mi-l dai. :)

Cu mult drag,

Miruna

Cum sa inlaturi problemele din viata ta sau goana dupa succes

Iti scriu dintr-o postura extrem de bine acreditata.
Stiu ca ma asteapta un viitor stralucitor.
De ce pot crede cu convingere asta?

1-pentru ca am un trecut in spate. Am esecurile in urma mea.
2-pentru ca am invatat ca am doua picioare. Nu pot pasi NUMAI cu stangul, in esec, sau NUMAI cu dreptul, in realizari.
3-Stiu care-mi sunt valorile si stiu cum sa mi le apar de una singura!
4-Stiu exact ce vreau si cum vreau!

De aici am cale libera.
DAR ca sa am cale libera, trebuie sa indeplinesc acesti pasi, de mai sus.

1-Pentru primul pas am actionat asa: am vazut experientele mele ca niste trepte de evolutie. CHIAR DACA ELE AVEAU IMPLICATII EMOTIONALE, SENTIMENTELE AU FOST STERSE COMPLET DIN ECUATIE.

CUM?
Mi-am spus: ,,Si ce? ... Asa si? Care-i faza ca nu inteleg? Daca am reactionat in loc sa raspund asa cum ar fi indicat, inseamna ca asa am simtit ca trebuie sa fac SI a fost CEL MAI BINE PENTRU MINE. Si ce daca nu a fost reactia cea mai potrivita? A fost tot ce aveam eu mai bun in mine. Asta am avut eu de oferit." 
Si acum, MA RAPORTEZ la acea situatie ca sa-mi dau sema cat de mult am evoluat si ce mai am de invatat din ea si de pe urma ei.
Daca recunosc ca am esecuri in spetele meu, imi dau imediat seama ca sunt un om care a trait si a INVATAT suficient de mult incat sa fie pregatit pentru pasul urmator.

2- Am invatat ca am doua picioare si cate un pas de facut cu fiecare in parte !!!
Asta inseamna ca nu am cum sa am succes daca nu am calcat cel putin o data cu stangul. Pentru a face un pas cu dreptul, in realizari, trebuie sa-l fi facut si cu stangul, in esec. Dar dupa un pas cu DREPTUL, DEVIN CONSTIENTA ca NUMAI UN PAS CU STANGUL ma poate duce acolo unde vreau. 
In timpul in care sunt pe picior stang, eu sunt CONSTIENTA UNDE VREAU SA AJUNG cu acest pas, si fac TOT POSIBILUL sa FOLOSESC esecul in asa fel incat sa ma AJUTE SA EVOLUEZ. Si asta inseamna sa recunosc cand sunt pe pas gresit si sa-mi DORESC SI MAI MULT sa ajung la destinatie. 
Dar in acelasi timp cand sunt pe varianta ajutatoare, NU UIT:

3-CINE SUNT EU SI CAT VALOREZ!   Acest lucru ma impiedica sa cad in prapastie sau sa ma inec. NU UIT NICO SECUNDA DE MINE SI DE VALORILE PE CARE LE-AM DOBANDIT!!! 
Stiu ca cea mai importanta persoana din viata mea sunt eu, iar felul in care traiesc e o manifestare a vietii mele launtrice. Daca e haos in mine si viata mea e un haos. Daca am in jurul meu valori, eu stiu ca acele valori se regasesc in mine. Le recunosc si le apar.

Dalai Lama afirma: Îmbrăţişează schimbarea, dar nu-ţi lăsa valorile să dispară!
Asta inseamna sa nu ai frica sau neincredere in viata si in cursul ei, ci sa te dai vietii, sa te arunci in val cu CURAJ si cu TOATE INVATATURILE dobandite pe seama experientelor anterioare.
Indiferent de valorile pe care le-am dobandit, eu le recunosc, le apar si le urmez. 

Bine, bine? Dar ce facem ca sa le recunoastem? 
Eu am facut asa: mi-am luat jurnalul si am scris mare: 
VALORILE MELE:
credinta ( cred in mine)
libertate
independenta
onoare
sinceritate
respect( de sine, apoi de restul)
responsabiltate
sentimentul pretuirii sinelui
integritate
dorinta continua de desavarsire
politete
incredere( in mine si in viata, apoi restul )
perseverenta
stapanire de sine
autocontrol si autodisciplina interioara
autoeducare

Am facut acest lucru pentru ca urmeaza o schimbare in viata mea. Iar cum eu ma regaseam in singuratate si ma asteapta luni de convietuire in camin (ca urmare a propriei decizii) m-am gandit sa fac aceasta lista, sa-mi aduc aminte mie de mine insami, daca se intampla sa uit cine sunt. Aceasta lista imi va aminti ca am in mine valori pe care le-am dobandit de-a lungul vietii mele si daca le respect pe ele, ma respect pe mine. Asta e viata pe care vreau sa o duc: bazata pe valorile si credintele mele. Bine, si  pe mine si visele mele dragi si scumpe:)

4- Ca sa ajung unde vreau, trebuie sa stiu exact ce vreau. Am dobandit o vorba: ca sa fac ce vreau, mai intai trebuie sa stiu ce vreau! Valorile ma ajuta in acest caz ca sa tintesc sus. Era si o piesa....tinteste sus..daca ai sa cazi, macar o sa cazi pe nori. Ca si cum reusita si succesul cuiva sa fie caderea si esecul tau. E frumos, nu? :) 
Cineva spunea ca ,,niciun vant nu este prielnic unei corabii care nu se indreapta spre nicaieri". 
Dar omul care stie incotro se indreapta, poate lua de bun fiecare vant, fie el oricat de nefavorabil. Va invata cum sa lupte pe mai tarziu si se va antrena cu o doza buna (sau nebuna :>) de adrenalina si perseverenta.

Acestea fiind zise, poti avea acces la actiune:
1-pentru ca ai un trecut in spate. Ai esecurile in urma ta.
2-pentru ca ai invatat ca ai doua picioare. Nu poti pasi NUMAI cu stangul, in esec, sau NUMAI cu dreptul, in realizari.
3-ai avut prilejul sa te vezi altfel, sa-ti recunosti valorile!
4-stii ca daca iti doresti sa faci numai ce vrei, trebuie mai intai sa stii exact ce vrei!

Succes! ;)

Cum sa obtii ceea ce vrei in viata?

In toata filosofia asta cu ,, fac ce vreau", am intampinat multe greutati in trecut. Fac ce vreau, fac ce vreau, si niciodata nu iesea bine. De ce? Mi-am luat un libertinaj in cap care nu stiam exact cum se mananca. Credeam ca e un soi de peste mai special si delicios. Dar daca-ti da dureri de burta si dai in diaree iti dai seama, asa pe WC, ca nu e tocmai bine. Te poti bucura, maxim, ca ai parte de aceste momente in care poti ,,medita" asupra a ceea ce ai facut. Lacrimile isi gaseau mereu cursul de varsare. De ce si pana unde depindea numai de mine, dar ochii mei nu voiau sa duca informatia corecta la creier. Pana cand cutitul a ajuns la os si eu am ajuns sa simt viata din alta dimensiune. Mi-am dat seama ca viata e roz numai atunci cand vreau eu sa sterg anumite laturi din mine, care se proiecteaza in viata mea.

Probabil mi-am facut curaj si mi-am dat inimioarele jos de la ochi. Iti dai seama ca mi-a trebuit  mult curaj sa ma vad asa cum eram. Nu-mi placea ceea ce vedeam in ochii reflectati in oglinda. Lumea exterioara continua sa-mi predea lectii de dezvoltare personala. Si continua sa o faca. De data asta mi-am prins lectia din zbor ...


,,Diferenta dintre oameni si rezultatele lor consta in felul lor de a primi experientele. Cei evoluati stiu ca nu pot sta cu mana-n cur si sa astepte daruri de bine-facere si gratuite din partea Uniersului. Ei stiu ca trebuie sa ACTIONEZE ca sa aiba cu adevarat ceva."

Ma duc in ring. Ma duc sa ma lupt, ma duc sa muncesc. Singura si egoista. PENTRU MINE FAC. DECI MA DUC SA MUNESC PENTRU MINE SI VISURILE MELE. Ele conteaza pentru mine. Stii de ce ?PENTRU CA EU LE-AM DAT NASTERE PRIN INDRAZNEALA MEA DE A VISA. SI PENTRU CA EU SUNT RESPONSABILA DACA SE VOR INDEPLINI SAU NU. SI PENTRU CA PRIN ELE POT OFERI OAMENILOR PE CARE II IUBESC CEEA CE EU VOI AVEA PREA MULT ATUNCI.

De ce egoista? Pentru ca daca nu am eu prea mult, nu voi avea de unde sa ofer.

,,Pentru cei ce stiu ca prima data trebuie
Sa ai ceva inainte sa poti sa dai ceva
Sa te ajuti pe tine inainte sa ii poti ajuta pe ceilalti
Sa te schimbi pe tine inainte sa poti schimba lumea".

                                             (Personalitatea alfa- Pera Novacovici)

Daca ar fi sa rezum acest articol, as spune asa :

Ca sa ai ce vrei, cel mai indicat este sa stii precis ce vrei, sa crezi in tine si in puterea talentelor tale, sa mergi pe drumul tau indiferent de circumstante, sa munesti pentru visurile tale indraznete si sa nu renunti de la primele incercari. Esecul e facut pentru oamenii de succes, iar oamenii de succes au facut esecu,

Sa crezi in tine in fiecare secunda, fara sa slabesti vreodata increderea, stima si respectul de sine!!

Indrazneste! Apoi FA!!! 

:) 

Povestea adolescentei din mine sau cum sa incepi sa ai incredere in tine

Am ales sa-ti scriu. De ce? Poate pentru ca am trait prea mult in neincredere. Poate pentru ca am simtiti pe pielea mea ce inseamna sa te simti inferior, sa simti ca nu meriti, sa simti ca nu poti da mai mult din tine. Am incercat prea mult timp sa satisfac asteptarile celor din, sa-i vad multumiti de ceea ce sunt eu si ceea ce fac eu. Dar niciodata nu era indeajuns ceea ce faceam si cat faceam, intotdeauna era loc si de mai bine. In ochii lor se citea un mare gol cand ma priveau pe mine. Sau spre ceea ce faceam eu.

Imi uram corpul. Eu imi uram corpul. Nu am intalnit pe nimeni, cred, care sa-si fi urat corpul mai mult decat mine. Si de acolo am ajuns sa ma urasc si pentru ceea ce sunt . In special in perioada in care intrasem in adoloescenta. Eram o super complexata de felul in care aratam, de soldurile mele, pe care le numeam ,,late"(cuvant specific fetelor care se urasc, care isi neaga coprul si sexualitatea) Am invatat apoi sa le simt ca fiind forme atragatoare si seducatoare. Cum arata ele acum? Poate putin mai tonifiate de la sport. Nu m-am schimbat prea mult din punct de vedere fizic. Doar ranile dinauntrul lor au strigat mai mult pana sa le iau eu in seama. Am fost o igoranta. Ma igoram pe mine si ceea ce simteam eu. Asta e povestea mea, o adolescenta care se ura, care nu stia ce inseamna stima de sine, care nu putea sa vada frumusetea cu care a insestrat-o Universul. Am decis sa ti-o spun deschis. De ce? Pentru ca nu mai am nicio teama. Am ales sa-ti spun povestea mea, pentru ca ma doare pana la os sa vad fete care se urasc, sa le citesc complexitatea si sentimentul de inferioritate si credinta ca nu merita nimic sau mai mult. Ma doare si vreau sa fac ceva. Ce fac? Ce stiu eu mai bine. Am primit un dar. Nu mai vreau sa-mi permit sa igor ceea ce sunt. Am suferit prea mult, de prea multe ori, incercand sa inlatur ceea ce eram. Nu puteam sa ma suport eu pe mine in relatie cu ceilalti si mi se parea de multe ori ca sunt o proasta  care nu stie nimic. In special in cadrul unui grup. Relationarea a durut cel mai mult pentru mine. Pentru ca trebuia sa ma afisez. Si mie nu-mi placea deloc ceea ce aveam de afisat. Iar cand ma uitam in mine, nu-mi placea ceea ce vedeam. Uram tot de tinea de mine: cum vorbeam, cum mergeam, cum interactionam, cum salutam, cum ma prezentam. A fost un adevarat razboi in mine in momentul in care am realizat ca nu-mi place si ca trebuie sa schimb ceva. Dar ce? Ce sa schimb? Cand orice schimbare era sortita esecului, pentru ca cei din jurul meu nu ma lasau. Imi era imposibil sa ma schimb, imi era imposibil cand lumea toata era in calea mea. Unde imi era puterea ochilor de a vedea dincolo de ele. Ce am facut? M-am luptat? Cu cine? Cu mine? Si tot eu am fost si spartanul si invinsul. Eu . Eu mi-am asumat fiecare infrangere. Singura greseala care mai persita era: toate. Dar cea mai mare dintre ele era ca nu  invatam din ele.

M-am tarat putin cam mult prin aceste meleaguri.... nu eram buna de nimic, nu eram cea mai buna, nu aveam nimic de oferit, nu puteam sa primesc ceva pe considerentul ca nu merit. Timpul a trecut si ... nu stiu cum am intrat intr-o relatie. Bun. Si ce-am facut in momentul acela cu acea relatie? Am otravit-o! Si in loc sa simt frumusetea si bucuria clipei de a trai in doi o vreme a fluturasilor, eu ma gandeam cum poate fi atras cineva cu corpul meu. Mi se parea ca era cel mai hidos lucru. Cand fluturasii au mai plecat, mi-am intoxicat relatia: ,,nu stiu ce vezi frumos la mine, nu stiu ce poti iubi la un corp ca al meu." cate kilo aveam: 48-49??? am trait si la 47 kilo, la 163 cm. ....

Lumea si viata mea erau pentru mine un cosmar. Si orice incercare de a face ceva mai bine si mai bun.... nu adecea nimic. A fost o vreme in care traiam pe un camp minat de mine. Incercam sa ascund sub covor ceea ce refulam la mine. Si acceptam ceea ce era in exterior. Problema exteriorului este ca el e nociv sinelui....m-am omorat singura de mii de ori, de fiecare data  cand ma comparam cu altele. Asta a fost franghia de spanzuratoare si cutitul meu. Noroc ca am descoperit arma cu glont -neincrederea- si am folosit-o. Asa ca sa  simt moartea pe deplin si totusi deloc. Trairea nu mai avea niciun sens pentru mine. Eram ca o frunza care e purtata ce colo colo de valurile apei sau de vant, sau de amandoua, nu mai stiu.  Imi lipsea curajul de a spune. Imi lipsea curajul sa ma uit in oglinda alt fel decat o faceam pana atunci. Imi lipsea, imi lipea. Traiam cu teama inexplicabila de oameni frumosi. Si mi se parea ca oamenii frumosi au totul si merita totul. Tarziu, foarte tarziu pentru mine si incet mi-am dat seama ca nu asta conteaza in starea economica si relationala. Dar am dobandit acest concept, dupa ce am trait o vreme in neingrijire fata de corpul meu. De ce sa am pedichiura facuta? Azi nu ma machez, ma simt bine foarte bine, asa naturala. Oricum, cine ma place, ma place si asa. Cine mama? Cred ca nici ea nu te place cand vede ca nu-ti aranjezi hainele si parul. Si ma mai intrebam de ce partenerul nu-mi ramane fidel. Si de ce imi spune el: ,,iubito, tu de ce nu iti faci ungiile, de ce nu-ti intinzi parul. Imi plac fete cu parul intins"......Stii, el a reusit sa ma lase fara masti. Dar fara masca de fard si expresie neutra, uneori surasa, a ramas Miruna asa cum se simtea ea. Neingrijita si,deci, fara stima de sine.  Am descoperit ca de ,,neingrijeala" pentru corp si pentru tine mai e un pas spre dependenta. Ce crezi ca a urmat??? Doar stii ca am trait in dependenta o  vreme. Si disperare cand celalalt se comporta normal, ca un om care are langa el un om disperat. Tot el era de vina in ochii mei. Tot el. Pana atunci dadeam vina pe viata, parinti. Apoi pe el. Dupa ce m-am saturat sa fiu ,,,carpa lui", ceea ce era doar in capul meu si din capul si mana mea, am mai facut un pas. In gol de data aceasta, pentru ca nu stiam unde il voi aseza. Pe pamant sau in apa. Cred ca am nimerit in apa vietii. Sau nu, dar cert e ca am luat-o de la zero. Daca nu mi-as cunoaste meritele, as da vina pe apa si as spune ca am calcat in apa vietii. Pe naiba. Nu scriam eu acum, eram demult inecata pentru ca invatasem sa inot decat in propria perna.   

A mai trecut un timp. In care am sapat in cautarea izvorului. Partea buna e ca l-am gasit dupa lungi cautari, in care mi-am permis sa las totul de-o parte. Critica sa o primesc alt fel,  sa nu-mi pese de vocile din exterior, sa  incep sa-mi zambesc in oglinda, sa vorbesc mai frumos cu mine, sa nu mai spun ca sunt proasta, sa nu ma mai condamn..... dar ce fac eu aici. Nu ti-e de ajuns ceea ce vezi? Iesi, du-te de aici, pleaca de mine. Strig acum la tine sa te retragi naibii si sa-ti vezi de viata ta. Du-te si mangaie oglinda aia, nu-i mai trage pumni, ca te vor durea mainile. Ea tot chipul acela il va arata, cu ochi seci si lipsiti de viata. Tot masca aia ti-o va arata. Du-te in coltul tau si vezi-ti de viata ta. Plangi ca asa vrei tu, nu mai astepta sa iti dea altcineva motive sa plangi. Reteta increderii in sine nu stiu daca sa ti-o zic. Pentru ca ea cere pasi, iar daca tu nu ai incredere in tine nici in,,umbra ta", eu cum sa-ti spun reteta increderii in sine si implicit a succesului personal. Nu-ti spun nimic. Nimic azi, nimic acum. Esti in vacanta acum, esti singura in camera acum. Si daca nu, ii dai pe toti afara, asa frumos si incetinel si ramai singura. Apoi iti iei viata din cufar, de acolo de unde o ascunzi tu, si incepi sa o despachetezi asa cum cureti si tai o ceapa ca sa-ti faci de mancare cand ti-e foame. Indura-ti viata si nu mai  inculpa oglinda. Nu e ea de vina pentru existenta ta. Ia-ti inima in maini si vezi-ti culoarea si amaraciunea si ingrijeste-o. Iubeste-o si intelege-i chinul prin care ai trecut. Ea a simtit si a fost acolo mai prezenta decat erai tu. Poate conditiile au fost de asa natura incat nu ai putut sa iti exprimi ce simti. Dar acum ai tot dreptul, toata libertatea.. 

De ce ti-am povestit despre mine si despre complexele mele? 

Un lucru e sigur. Increderea unei femei consta in masura in care ea VEDE   FRUMUSETEA   EI  !!!! Atat interioara, cat si exterioara.