Cum sa recunoasca cei din jur faptul ca tu esti importanta?

Am petrecut mult timp la viata mea ascultand oamenii si incercand sa descopar motivul pentru care unii  gandesc prapastios si altii nu. O intamplare petrecuta ieri ma face sa ma gandesc la felul genial al unora de a pune pe ceilalti mai presus decat ei. Cu siguranta, acest ,,motto" al lumii domina multe relatii si distrug multe identitati.

In special, femeile sunt experte in domeniul asta. Si eu am fost si stiu cum e, cat e de ,, placut"  sentimentul daruirii de sine si uitarea in acea daruire. Pentru toate fetele care nu stiu ca relatia nu inseamna daruirea sufletului si asezarea nevoilor si  inimii in mainile partenerului, vreau sa le comunic mesajul meu insufletit: Draga mea, nu ai nevoie de partener. El e doar aliat intr-o perioada a vietii, un om, un inger care vine la tine si te invata cea mai importanta lectie a tineretii tale: libertatea. O relatie nu inseamna ingradirea libertatii, limitarea si chiar neutralizarea intimitatii si vietii personale. O relatie inseamna cunoastere, dezvaluire si multa, foarte multa autodezvaluire. Poate cand citesti randurile astea ai tendinta de a exprima o anume tensiune. Te cred. Daca esti intr-o astfel de relatie, in care el e aerul tau, mancarea ta, fericirea ta, si viata ta, nu ti-e usor, cu siguranta, cu atat mai putin cand el se retrage in spatiul propriu sau pleaca. Stiu ca ti se face sete, foame, ca nu mai ai aer si viata in tine. Iti stiu lacrimile si suferinta. Dar asa cum spuneam, ea te invata- suferinta. Depinde de tine cat timp vrei sa ramai in ea. Si aici nu ma refer la despartire, care nu ar rezolva nimic in acest caz, ci la indreptarea atentiei spre tine insati. Aceasta este solutia mea in cazul de fata, solutie pe care eu am aplicat-o si mi-a adus mari satisfactii: toate rapoturile mele cu cei din jur s-au schimbat in momentul in care eu i-am lasat pe toti deoparte si m-am axat pe viata mea. Am lasat deoparte toate reprosurile cum ca-mi fac de cap, pe cand eu stateam la dispozitia lor si raspundeam la telefon cand sunau, si ma faceam resonsabila de ceea ce faceau cei din jurul meu, si ma faceam vinovata, si ma simteam ultimul om in fata lor, ca doar ei trebuiau slujiti cu docilitate si fidelitate ca relatia sa mearga bine si sa primesc si eu un strop de atentie si pentru efortutile mele generoase si costisitoare.

Pana intr-o zi. Cand m-am saturat sa fiu calcata in piciore cu voia mea, cand am pus punct vietii in care asteptam ca ceilalti sa imi indeplimeasca dorintele si sa imi satisfaca toate nevoile, de iesit, de mers, de distractie, de zambete cu prietenele. Spre surprinderea mea, eu, care credeam ca voi muri in momentul in care ,,el" va pleca, am facut.... stii ce-am facut? Am plecat eu. Am plecat eu de la viata centrata asupra lui, spre viata mea, axata asupra mea. In mod si mai socant, toata viata mea m-a prin in brate, m-a imbratisat, m-a sarutat pe suflet. Eu nu am suferit deloc. Eu! Da eu care credeam ca-mi voi da duhul de suferinta pentru cel pe care credeam ca l-am iubit, in contextul in care obsesia si dependenta ma tineau legata sa nu cumva sa fac un pas spre mine. Ei, draga mea, din acel moment, toate, dar absulut toate mi-au mers struna: mi-am imbunatatit considerabil relatiile mele cu partintii, relatie care era la pamant si care imi facea, sau , mai bine spus, imi faceam eu zile negre si nopti albe. (Acum ne sunam si ne incurajam unii pe altii, si ne spunem de 5 ori pe zi cat de mult ne iubim:).) . Eu care ma credeam atat de inferioara si mica in fata unei tipe cu geanta puma sau prada, cu par coafat, machiata si imbracata....vai, numai eu mi-am stiut complexele. Dar odata ce am hotarat si am pasit efectiv in viata mea, am descoperit un desert de nimicuri si un ocean de valoare, plin cu traire. Am sarit in apa fara sa-mi pese de ex, caruia azi nu-i pot decat multumi profund pentru toate experientele si lectiile pecare mi-lea predat, atat de bine, nici nu stie cat de bine....de y, de z,. m-am balacit in apa si mi-am revarsat izvorul meu launtric in marele ocean de iubire numit Univers.

M-am inaltat spre culmile mele si am savurat fiecare experienta, am trait-o si am invatat-o. Si nu as fi reusit sa sa fiu multumita cu mine si mandra de mine si ceea ce fac si chiar si ceea ce am facut, daca nu imi axam toata atentia spre mine, spre nevoile mele, a caror satisfacere nu am mai lasat-o in mana altora, spre viata mea, a caror indeplinire de vise nu am mai scuzat-o ci am lucrat-o. Mi-am luat intreaga viata in maini si am pornit la drum, indiferent cine a fost langa mine si indiferent de ce au spus cei dragi mie.

In concluzie, draga mea, fericirea si aprecierea ta, sentimentul tau interior ca esti importanta, nu sta in mainile altora, nu sta in treaba lor fericirea si nevoile tale, dar nici a lor in slujba ta. TU esti cea mai importanta persoana din viata ta, tu contezi cel mai mult pentru tine, nu astepta ca altcineva sa ti-o spuna.:)


Drum bun spre tine!!!

Cu mult drag,

Miruna

Va puteti anunta comanda pentru cartea  ,,stimul pentru viata ta - Frumusetea feminitatii" la e-mail : mirunacalbor@hotmail.com, care va fi disponibila in scurt timp, in format electronic.

cum sa fii apreciata?

Puterea interioara nu se masoara in kilograme de bani sau aur, nu se evalueaza dupa calitatea aerului sau impresiei personale prost croita, dar atat de prost incat sa para destul de autentica. Puterea personala nu are nimic de-a face cu masca sociala pe care o poarta multi, decat in jonctiunea negativa a relatiei.

Cine ar putea spune ca un om suferind e puternic. Poate nimeni... poate unu ...care se gandeste la transformarea prin care trece omul nostru. Dar acelasi om va pune la indoiala suferinta lui, pentru ca suferinta e cel mai personal si mai propriu mod de exprimare. Neputinta si necunoasterea modului in care pot fi exprimate simtirile si trairile, sentimentele si emotiile duc la intensificarea, daca nu chiar la nasterea si potentarea suferintei. Pentru ca omul e atat de egoist in Ego-ul lui, incat  crede ca numai el sufera.Si chiar daca ar veni - si vin in ptreajma lui oameni cu acelasi tip de suferinta pentru ca el ii atrage prin sentimete, emotii si ganduri - omul nostru, omul universal nu poate recunoaste ca si suferinta celuilalt e asemanatoare daca nu identica cu a lui. Poate, daca ,, celalalt" e om cu spiritul mai treaz, omul nostru se intreaba- repet ....poate....se intreaba cum el poate zambi si tine capul sus.

Poate pentru ca a avut sa afle ca suferinta e imediat eliminata daca schimbi felul de a gandi si te intrebi ce poti invata din suferinta ta. Aceasta intrebare, nu numai ca iti va aduce raspunsul, dar te va face sa descoperi in tine calea spre manifestare a puterii tale personale. Aceasta nu se poate activa decat prin suferinta. Poate ca uneori, si din cand in cand, e bine sa fim prosti, pentru ca atunci suferim ca niste prosti si ne intrebam ca niste prosti: ,,De ce? De ce eu? De ce tocmai eu ?". Deaia. Ca sa suferi, ca sa poti accesa izvorul de putere ca se afla in tine.