Sa fac ce-mi spune inima mereu si intotdeauna?

A stii cine esti si ce reprezinti in lumea in care traiesti nu e nici pe departe o optiune. E o necesitate. Intr-o lume care a fost intotdeauna bulversata, numai cunoasterea adanca a fiintei si personalitatii tale te mai poate salva. Intr-o lume in care ochii care vad au orbit, numai cunoasterea sufleteului iti mai poate dicta sensul vietii.

Cam asa suna sloganul, motto-ul de azi. Esti femeie? Atunci cine esti? Te intreb pentru ca puterea definitorie a femeii este intuitia. Vederea sufletului cum imi place mie s-o numesc.

Cu totii trebuie sa facem alegeri in viata. Dar cum le facem? Sub ce criteriu? Pe ce fundament? La voia intamplarii? Daca e asa, nu m-as mira daca mi-ai spune ca faci oceane de lacrimi pe perna in timp ce tremuri sub cearsaf.

Avem de ales intre a alege sa alegem cu mintea sau inima.

Intr-o zi, cineva m-a intrebat daca trebuie sa-ti asculti mereu inima si sa faci cum spune ea. Pe moment nu am raspuns, dar gandindu-ma mai bine, am realizat ca au fost momente in viata mea in care am avut de ales sa traiesc dupa judecata mea sau dupa cum imi spunea inima. Intuitia. Cred ca ea m-a indrumat mereu sa aleg sa traiesc cu inima. Si, chiar daca am avut pareri de rau, si chiar daca nu mai voiam sa ma recunosc in oglinda, chiar daca negam ceea ce am trait si inculpam mediul si oamenii din jur ca fiind responsabili de greselile si esecurile mele, am putut trai clipa deschiderii. Am inceput sa vad. Mai intai in ceata, complet neclar. Poate i-am inchis din nou, neobisnuita fiind cu lumina. Apoi iar am cutezat sa mi-i deschid. Am vazut conturulile. Si m-am frecat la ochi sa vad mai bine. Am  gasit o femeie. Era ranita. De ce? In atata lumina? Cum sa fii ranita in lumina, in cunoastere, in adevar de recunoaster? Eram eu. Si eu? Eu unde eram cand femeia aceasta poate striga, poate tipa si plangea, poate cand ma implora sa o vad. Eu unde am fost? Afara. Am experimentat, dar am uitat sa ma duc la ea. La lumina. Sa citesc in acea lumina toate lectiile predate afara. Eu nu m-am apropiat de ea. De frica sa nu ma cunosc? Poate.     Acum, e altceva. Am vazut lumina, am descoperit femeia. M-am retras cu ea la lumina si am invatat despre mine si despre viata mea impreuna cu ea, asemenea unui elev in meditatii. Eu aduceam material - experiente de afara. Le puneam in lumina veozei si incepea analiza. Ca intotdeauna, ea ma lasa sa duc eu tot greul. Pana cand? Intotdeauna. De abea uneori, cand puneam intrebarea :,, oare ce ar face o femeie inteligenta acum?, ea imi dadea ideea. eu trebuia sa o dezvolt si sa o aplic in viata mea, de cum ieseam din casa sufletului meu, unde era ea. Acum nu pot decat sa-i multumesc pentru toate datile in care ea a tacut si eu strigam in disperare: de ce? de ce eu? de ce tocmai eu? ..asa.. ca sa devin una cu acea femeie numita inima mea.

De cand traiesc cu ea mi-e mult mai bine. Complet mai bine. Si acum stau la masa cu ea. Si voi sta mereu. pentru ca viata mea e bogata. Imi ofera experinente dupa experientele. Ma invata. Eu doar le pun pe hartie. Si acum stam fata in fata. Dar nu ca inainte. Ci altfel. Eu vin mult mai pregatita si imi astern pe masa altfel materialul. il prezint altfel. Si prezentandu-il ei, inteleg eu. Uneori cadem de acord repede, si devenim iar una. Alteori, cand e mai greu, mai strang din dinti si pumni. Plec de la ea. Ma duc sa alerg. Dar ea vine cu mine. Vine dupa mine. Si in extazul sportului, cand nu mai stiu de mine, pierduta in plecere, ea intra in mine. Si se odihneste. E altfel acum.

Cunoscand-o pe ea, m-am cunoscut pe mine. Vorbindu-i ei, am vorbit cu mine. Descoperind-o, m-am descoperit pe mine. Si mi-am dat seama ca numai eu am fost singura vinovata si responsabila pentru alegerile si actiunile mele. Nicidecum cei din jur, oricat de influentata am permis sa fiu de ei. E greu sa-ti asumi responsabilitatea alegerilor si greselilor tale. Si e cale lunga si anevoioasa pana la recunoastere si acceptare. Dar merita toate eforturile. Merita sa simti apoi gustul puterii pe limba sufletului tai. Merita sa simti strivirea picaturilor de ploaie pe obrazul tau uscat, fara lacrimi. Merita sa simti fierbinteala focului prin care treci, si sa stii si sa simti ca esti invincibila, ca esti mai puternica ca focul, ca el nu te poate afecta. Si esti in ocean si mergi pe mare, cand puterea e singura scapare. E fumos, nu-i asa? Stiam eu ca are sa-ti placa.

Dar ce-ti mai ramane, cu ce aripi sa mai zbori cand lumea ti le-a rupt pe toate in incercarea ta spre ea. Nu mai zbura. Nu te mai avanta in lume. Ca nu mai ai cu ce. Experientele s-au adunat. Pune-le pe foaie si, asa udate cu lacrimi, cum poate sunt, trimite-i-le inimii. Vezi ce poate face ea cu ele. Si ce daca te va durea? Asa iasa puterea din tine. Asa razbesti si devii mai puternica decat ai fost, mai puternica de mii de ori decat crezi ca esti. Poate te crezi slaba. Poate te crezi foarte slaba. Dar nu esti. Esti mai puternica ca niciodata, mai puternica decat ai fost, decat erai.

Prin urmare, raspund la intrebare. DA! Fa cum spune inima ta sa faci. Si ce daca uneori te indruma spre pericole. Si ele fac parte din experienta ta, din formarea ta, din devenirea ta.

Si ai grija la femeia din tine. Nu o lasa sa astepte prea mult. Ca o va durea. Pe tine te va durea. Descoper-o! Cum? Stai de vorba cu tine. Ia-ti concediu azi. Maine. Poimaine. Stai cu tine si consuma experientele care iti trec prin inima. Consuma tot ce ai adunat in tine. Apoi poti sa treci din nou la experimentare. Apoi poti iesi din nou, cu alta forta, cu mai multa incredere. asa te vei putea avanta in viata ta. lumea e plina  de experiente. invata!
spor!

Pe curand,

Miruna

Va puteti anunta comanda cartii ,,Stimul pentru viata ta" pe adresa mirunacalbor@gmail.com, care va fi disponibila curand, in format electronic.

cum sa fii apreciata?

Puterea interioara nu se masoara in kilograme de bani sau aur, nu se evalueaza dupa calitatea aerului sau impresiei personale prost croita, dar atat de prost incat sa para destul de autentica. Puterea personala nu are nimic de-a face cu masca sociala pe care o poarta multi, decat in jonctiunea negativa a relatiei.

Cine ar putea spune ca un om suferind e puternic. Poate nimeni... poate unu ...care se gandeste la transformarea prin care trece omul nostru. Dar acelasi om va pune la indoiala suferinta lui, pentru ca suferinta e cel mai personal si mai propriu mod de exprimare. Neputinta si necunoasterea modului in care pot fi exprimate simtirile si trairile, sentimentele si emotiile duc la intensificarea, daca nu chiar la nasterea si potentarea suferintei. Pentru ca omul e atat de egoist in Ego-ul lui, incat  crede ca numai el sufera.Si chiar daca ar veni - si vin in ptreajma lui oameni cu acelasi tip de suferinta pentru ca el ii atrage prin sentimete, emotii si ganduri - omul nostru, omul universal nu poate recunoaste ca si suferinta celuilalt e asemanatoare daca nu identica cu a lui. Poate, daca ,, celalalt" e om cu spiritul mai treaz, omul nostru se intreaba- repet ....poate....se intreaba cum el poate zambi si tine capul sus.

Poate pentru ca a avut sa afle ca suferinta e imediat eliminata daca schimbi felul de a gandi si te intrebi ce poti invata din suferinta ta. Aceasta intrebare, nu numai ca iti va aduce raspunsul, dar te va face sa descoperi in tine calea spre manifestare a puterii tale personale. Aceasta nu se poate activa decat prin suferinta. Poate ca uneori, si din cand in cand, e bine sa fim prosti, pentru ca atunci suferim ca niste prosti si ne intrebam ca niste prosti: ,,De ce? De ce eu? De ce tocmai eu ?". Deaia. Ca sa suferi, ca sa poti accesa izvorul de putere ca se afla in tine.

de ce e important sa traiesti?

De ce e important sa traiesti?

          Mi s-a intamplat intr-o dimineata sa vad o femeie. Am spus bine, sau trebuia sa o numesc robot? Sau cadavru?.... nu stiu. Cert e ca numai om nu era,  numai femeie nu era. Ea nu venea din Eva, cand EVA inseamna VIATA!!!! Eva inseamna viata!!! Ea, cu mintea ei, si-a creat un destin mizerabil. Nu era urata, avea corp frumos, cred, nu s-i la pus deloc in evidenta. Nu era om. Nu era femeie. De la o distanta de 50 m am observat niste,,ochi” incercanati si obositi. Nu de munca cat de viata de nimic pe care o ducea. Nu-i stiu situatia financiara. Dar mi-am dat usor seama, dupa felul in care astepta. Nu stiu pe cine, nu stiu ce. Statea si astepta. Nici macar nu era o statie de autobuz, sau pe cursul vietii. Astepta ca altcineva sa-i spuna ce sa faca, astepta sa nu-i convina programul impus, pe care il suporta cu atata rabdare subjugata. Astepta sa i se mareasca salariul, astepta ca cineva sa o scoata din mizerie, astepta ca cineva sa o smulga din viata ei. Dar vazand ca niciun barbat nu se propia de ea( cum sa te apropii de o femeie obosita, obosita si satula de viata pe care nu o iubea, si implicit nu se iubea? ) probabil astepta o minune. Avea o plasa in mana. Ea nu stia ca nu trebuia sa ia plasa. Ea avea minunea ei in mana, ea are puterea de a face miracole in mana ei.