Am sa ma mut din oras. Cum va fi? O sa accept sa ma pierd iar in multime, ca sa ma pot regasi. Iar, din nou, mai puternica, mai sus.
,,Cand am sa parasesc aceasta lume, o sa o las fara regrete". I was here - Beyonce. Cam asa suna gandul meu in acest moment. Oare ce rost au regretele?
Cand am ramas azi singura, nu mi-a fost greu. Si nici frica. Ma gandeam doar la grija celor dragi mie. Nu stiam unde ii voi putea gasi. Asa ca m-am lasat purtata de picioare si de constiinta. Intuitia m-a dus acolo unde trebuie de indata ce m-am abandonat cu totul ei. Si apoi i-am gasit. Cu cateva momente inainte ma gandeam ce face un om normal in situatii de genu'.Si-ar pune intrebari! . Hai sa-mi pun si eu intrebari. Sa vad ce iese si cum. M-am intrebat: Oare unde ar fi? Nu am putut da de raspuns. M-am intrebat: oare unde ar merge? M-ar cauta? Nu cred ca ar pleca fara mine. ....nimic. Daca nimic nu e intamplator, ce semnificatie ar avea faptul ca era prea multa lume la WC si a trebuit sa astept? Urmarea nu poate fi ca nu am fost asteptata la locul ales. Urmarea trebuie sa fie cu totul alta. Dar care? Nu parea sa stiu insemnatatea acelor momente, acelor rataciri. Mi-am dat seama ca oamenii, cand se pierd, isi pun intrebari. Fie ca e vorba de o ratacire fizica, ce apartine lumii materiale, fie ca e vorba de viata interioara a unui om. Acolo, ratacirea e mai apriga, pentru ca nu ai oameni pe care sa-i intrebi incotro mergi sau daca mergi bine. Acolo, in lumea interioara, tu esti singurul ghid. Si singurul pierdut in acelasi timp. Harta e in mainile tale si nestiinta in capul tau. Numai constiinta te poate salva. Ce e constiinta? Luciditatea. Simtirea prin simturile fizice. Perceptia extrasenzoriala e realizata in aceste conditii. Intuitia e una din manifestari.
De ce nu aveam telefonul la mine? De ce toate conditiile au fost de asa natura incat sa fiu lasata in pace si sa am timp pentru mine. Probabil asta e unul din motivile pentru care avem nevoie de ratacire. Pentru ca in acele momente suntem nevoiti sa vorbim cu noi insine. Sa ne intrebam si sa cautam o cale. Farmecul este ca toate apartin de noi si toate se intampla in noi si nimeni nu poate interveni in dialogul cu fiinta noastra. Cand esti ratacita emotional si psihic, simti raceala, simti gol, simti vid existential. Nu mai stii de ce traiesti. Nu stii care e insemnatatea acelei clipe. Nu stii de ce mai sufli, de ce mai mananci, de ce mai mergi la scoala/job. Nu mai stii cine esti, nici macar atat cat stiai inainte. Dar soarele nu-si poate arata razele de caldura decat dupa o vreme furtunoasa. Aven nevoie de furtuni ca sa ne putem bucura de lumina soarelui. Avem nevoie de uragane ca sa ne putem bucura de stralucirea si caldura lui.
Uneori cautarea e grea. Asta ma duce cu gandul in doua parti acum. La mine si la un citat al unui mare mistic al Orientelui- Kabir, care spune ca atunci cand cauta adevarul, nu l-a gasit. Iar in momentul in care l-a gasit, si-a dat sema ca el nu era cautator in acel moment. Am citit ieri, si nu am inteles. Am trait azi si am primit experientele revelatoare in cursul zilei. Am inteles in cele din urma. Dar insemnatatea se refera la alta forma a vietii mele. Deductiv am realizat. Traind , iubind, constientizand si invatand, intelegand cat se poate de profund, am reusit sa vin in fata ta. Ma asteptai si tu? Unde am fost eu? Am fost sa traiesc. Am fost sa iubesc si sa constientizez, am fost sa invat. Acum, sunt aici si acum aici ca sa predau si eu, in felul meu. Ce zici? Mi-e in sange meseria? Cred ca da, din moment ce porneste de la inima.
Ce zici? Tu cum te simti cand te pierzi? Eu plangeam ca un copil fara iubire in acele momente. Si tremura pana si sufletul din mine. De ce ? De frica. Si frica e conul de umbra al vietii, opus celui iubirii. Ori traiesti in frica- inhibitie si lipsa cresterii, unde exista cuvantul probleme si necazuri, ori in iubire- pozitivitate, relaxare, impacare, fericire, daruire. Imi aduc aminte de perioada mea, si incerc sa ascund sub covor ceea ce am simtit. Mi se pare ridicol acum. Dar nu pot, pur si simplu nu pot. Pentru ca eu din acea experienta, din acea traire m-am ridicat, din acele greseli, din acele trairi anxioase, din acele rataciri si pierderi m-am ridicat. Acolo mi-e originea si de acolo am plecat in viata mea. Puteam sa plec cu lectiile invatate? Ce farmec ar mai avea aventura? Ce adrenalina as mai simti? Ce viata as mai trai? Pentru ce si pentru cine? Asa, ratacita cum am fost, a trebuit sa ma zbat mult si sa dau din aripi in gol, pana mi le-am rupt. Si ce folos? Cand in trairea aceea a mea am atras numai negativism, numai forte distructive. De ce m-am complacut in boala mea? De ce m-am complacut in suferinta complexelor? EU! DA EU. De ce? ... Nu stiu. Dar acum stau mai semeata decat mi-as fi putut imagina vreodata in zece vieti. De ce? Pentru ca am vrut. Si suferinta mi-a devenit cel mai bun prieten si profesor. Si o accept total si deplin in viata mea.De ce m-am complacut? Ca nu invatam. Ca imi era frica sa imi iau viata in maini si sa i traiesc. Muream de frica de traire. Adica de experiente. Si acum...Acum stii ce simt eu? Ca au trecut cativa ani in gol..... ca atunci cand nu mai ai ce macina, dar tu continui sa macini. Ce? Aer. Spor!
Raspunsul. Nu-l afli cand il cauti. Iubirea. Nu o simti cand vrei. Barbatii? hm...:) ei nu vin cand ii doresti. Ce treaba e aia sa ai nevoie de unu'.Du-te draga si vezi-ti de treaba si viata ta! Du-te si traieste la intensitate maxima! Du-te si fii tu! Du-te si fii asa cum esti. Nimic mai mult...Du-te si fii o individualitate. Nu o frunza. O fi prielnica spuma, nisipul, apa si marea. Dar valul te poarta acolo unde vrea el. Nu unde vrei tu. Stii ce vrei?
Ce legatura au regretele de care am spus la inceputul articolului? Ia zi-mi tu mie, daca traiesti in frica, ti-e frica. Si te intrebi daca ai facut bine. Si te intrebi ce trebuia sa faci. Si te gandesti cum era daca faceai ceea ce trebuia sa faci. Bravo. Uita-te mai atent. Nu erau intrebari. Erau afirmatii chiar daca mintea poate iti spunea :,,da" , ,,da" ,,da".Bravo! Ai acum o sansa sa cresti. Ai acum o prefata a felului in care traiesti. Iti place asa? Te complaci? Sau vrei sa iesi, sa pleci? Cat mai departe de toti si toate? Mai bine stai.Nu ai unde pleca. Ai unde sa te intorci. La tine. Ce zici? Nu e o simpla excursie sau calatorie in care vizitezi, stai si te uiti.E o cursa, e o adevarata aventura. Nu vezi ca de-aia traim? Sa ne descoperim?
Daca traiesti in trecut, traiesti din cauza regretelor. Daca traiesti proiectata in viitor o faci din cauza nemultumirilor. Dar oare vei ajunge sa traiesti acel viitor daca prezentul tau e unul mort?
Raspunsurile nu se cauta. Ele vin.Dar fa ca ele sa vina! Nu stii cum? Foarte bine, stiu eu. Tu trebuie doar sa accepti sa le primesti.
Primul ghid de formare are 200 pagini. Mult? Putin? Oare calea spre fiinta unui om cate carti de viata ar umple? Oare un zero se poate compara cu zecile de zero-uri din tine si din viata ta? Merita? Astept raspunsul tau. E un raspuns pe care poti sa mi-l dai. :)
Cu mult drag,
Miruna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu